botez la tara...unul neobisnuit de trist de data asta
traditii, obiceiuri, necazuri si bucurii sunt parca altfel la tzara...tragediile au alte dimensiuni aici (dupa moartea prietenei mele, oamenii din sat mi-au zis ca "plangeau si pietrele in ziua inmormantarii ei") si totusi...desi viata merge inainte...nu-i nimic schimbat, timpul parca sta pe loc...
nu e loc mai frumos pe lumea asta decat la mine la tzara. aici am crescut si aici ma intorc de fiecare data sa-mi reincarc bateriile...aici sunt morometii si medelenii mei, si pe bune...creanga zicea atat de bine ca "nu stiu altii cum sunt, dar eu..."
satucul asta e aproape de onesti, toata copilaria pana sa vin la scoala in marele bucuresti am "golanit" pe terenul asta...maini si picioare rupte in fiecare vara, pentru ca evident imi imaginam ca voi fi aceasta mare campioana la gimnastica :). nu mai e barna de pe care am cazut si am avut doua luni bratzul in ghips...
No comments:
Post a Comment